Pe Valea Nilului, strânsă între maluri înalte şi stâncoase, s-a făurit, cu multe milenii înaintea erei noastre o veche civilizaţie a lumii mediteraneene, aceea a Egiptului Antic. Ea ne înfăţişează cel mai vechi stat din lume, anterior tuturor celorlalte, înzestrat cu o administraţie, o fiscalitate, o justiţie şi o armată comparabile cu cele ce-au luat naştere mai apoi în ţările de pe toate continentele, înainte şi după era noastră. Dar lumea Egiptului antic a zămislit o cultură spirituală scânteietoare pe care o admirau grecii vechi şi romanii care se minunau precum fac azi mulţimile de turişti, să contemple templele, piramidele sau obeliscurile înălţate de faraoni şi supuşii lor.
Nu numai arta egipteană şi monumentele colosale au atras prin frumuseţea tainică şi prin splendoarea lor enigmatică pe grecii vechi şi pe romani ca şi pe noi cei de azi ; călătorii veneau să găsească mai cu seamă cultura egipteană, "înţelepciunea egipteană" pe care au cunoscut-o Thales, Pitagora, Herodot, Platon, Solon, Licurg sau Plutarh.

pare interesant, asteptam mai mult
RăspundețiȘtergere