Religia Egiptului antic

Datorita conditiilor prielnice, popoarele Orientului antic, indeosebi cele din Egipt si Mesopotamia, au pornit inaintea altor popoare pe calea dezvoltarii societatii impartite in clase si crearii marilor civilizatii (monumentele lor cele mai vechi dateaza din mileniul al IV-lea i.e.n.).

CELE MAI VECHI CULTE LOCALE SI VESTIGIILE TOTEMISMULUI

Cea mai veche forma a religiei Egiptului a fost cultul zeitatilor locale protectoare ale nomelor.Nomele erau, neindoielnic, ramasite ale vechilor triburi unificate la sfarsitul celui de-al IV-lea mileniu i.e.n. sub autoritatea unica a regelui.

Fiecare noma adora animalul sau sacru, care, intr-un fel sau altul, era legat de zeul local; acesta din urma era adesea intruchipat fie sub forma acestui animal, fie in chip mixt, zooantropomorf.

Astfel, in noma cea mai sudica, Elefantina, se venera berbecul, in Dendera - vaca, in Sint - sacalul, in Hermopolis - ibisul si pavianul, in oaza Fayum - crocodilul, in Bubastis - pisica.Drept protectoare a Nechen-ului, de unde a inceput unificarea Egiptului de Jos, era considerata zeita uliu, iar in Hebeb-ul invecinat era adorat nufarul. Cel mai vechi centru al unificarii Egiptului de Sus - Buto - venera sarpele sacru, iar comunitatea vecina Pe - albina. Hieroglifele care infatisau ultimele patru fiinte au devenit ulterior simbolul Egiptului unificat.

CULTELE AGRICOLE

Figura centrala a religiei populare agricole a fost fara indoiala, Osiris. Figura lui Osiris este extrem de complexa.Fiind initial zeul protector local al orasului Busiris (Djedu) din Delta, era in acelasi timp strans legat de cultul fertilitatii.

Osiris era prezentat permanent cu atribute vegetale : cu un lotus, inconjurat de vita de vie, etc.

Populatia Egiptului serba anual moartea si invierea lui Osiris. Cultul lui Osiris era strans legat de cel al lui Isis, zeitate care la originea ei fusese tot locala si care a devenit ulterior cea mai populara zeita a fertilitatii din Egipt. In epoca elenistica si romana, cultul lui Isis s-a raspandit larg in toata regiunea Mediteranei, concurand intr-o vreme cu crestinismul.

In centru cultului oficial se afla figura zeului Soarelui - la inceput Ra, iar apoi Amon din Teba, ingemanat cu el. Cultul Soarelui constituia elementul principal al religiei statale a Egiptului.

ZEIFICAREA IMPARATULUI

Incepand din perioada celei de-a 5-a dinastii , faraonul a fost considerat fiu al zeului Soarelui, Ra.

Credinta ca faraonul este fiu de zeu, un zeu viu, a dominat intreaga istorie politica a Egiptului.Zeificarea faraonilor era, in mainile claselor dominante, unul din cele mai puternice instrumente de inabusire a protestului maselor populare asuprite.

CULTUL FUNERAR

Necropolele epocii predinastice (adica anterioare societatii impartite in clase) din Egipt nu se disting prin nimic deosebit de monumentele analogice din alte tari: mortii erau ingropati ghemuiti in mici gropi ovale, cu un inventar sarac.

Incepand inca din perioada primelor dinastii, ritualul funerar se schimba simtitor, in primul rand pentru faraoni. Trupul faraonului mort incepe sa fie supus operatiei complexe a imbalsamarii si transformat in mumie. Ulterior au fost supuse mumificarii si trupurile rudelor faraonului, demnitarilor, iar mai tarziu si ale oamenilor din patura sociala de mijloc.

Mumiile suveranilor din epoca regatului vechi au fost conservate in piramide special construite.

Inca din cea mai veche epoca s-a format la egipteni si conceptia unor zeitati speciale, protectori ai mortilor. In perioada regatului vechi apar pe primul plan ca protectori ai mortilor doua zeitati de figurile carora este legat inca de atunci cultul funerar: zeul Soarelui, Ra si zeul vegetatiei Osiris, mort si inviat.