Scrierea

Numele de "hieroglifa" pentru scrierea veche provine de la grecescul "hieros" ("sfant") si cuvantul "glyphen" ("a grava, a sclupta"). Acestea impodobesc peretii si tavanele multor monumente ale faraonilor. Ca scriere monumentala, hieroglifele erau scluptate in piatra, pentru inscriptiile de pe peretii templelor si ai mormintelor, sau erau pictate cu pensula, dar ele erau folosite si pentru inscruptiile monumentelor mai mici, precum palatele, statuile etc. In afara de acestea, erau folosite pentru papirusuri. cele mai vechi hieroglife provin de la paleta lui Namer iar cea mai recenta insciptie provine din insula Philae si dateaza din anul 394 d. Hr.

Principiul scrierii cu hieroglife este simplu, dar necesitatea de a exprima o multitudine de cuvinte diferite, abstracte ale unei limbi dezvoltate a facut ca principiul simplu sa se transforme intr- un sistem complicat. Limba egipteana, la fel ca limbile semitice, coteaza doar consoanele. Abia cand sunt folosite, apare si vocalizarea. Astfel, scrierea se bazeaza pe semne cu o consoana, doua consoane si trei consoane. Acest lucru se poate explica prin urmatoarele exemple din limba germana: cu consoana "s" (semn cu o consoana) se pot forma diferite cuvinte, cum ar fi: "es", "so", "aus", "Eis", "sie", "Aas"; din "st" (semn cu doua consoane) se formeaza "Ast", "Obst", "Seite", "ist"; din "bnd" (semn cu trei consoane) se pot forma "Band", "Abend" etc. Desi, in general, pronuntarea corecta a cuvintelor egiptene nu se mai cunoaste, unele forme au putut fi recunoscute, in mod ipotetic, dupa transcrierile semite sau grecesti sau dupa limba copta.

Semnele hieroglifice reprezinta obiecte din natura: oameni si activitatile lor, animale, parti ale corpului omenesc sau animal, plante, cladiri, haine si alte obiecte. Astfel, pentru a scrie cuvantul "picior" ("red"), se desena un picior; pentru "soare" ("ra") se desena un soare: pentru "taur" ("ka") se desena animalul etc. Aceste semne, care au un inteles complet, se numesc "ideograme". Ele pot sa exprime, de asemenea, actiuni: astfel, o femeie ingenunchiata, de sub care se vede capul unui copil, inseamna "a da nastere" ("mesi"); un barbat care sta in fata unui zid inseamna "a construi" ("qed"). O parte poate denumi si intregul: astfel, un barbat ingenuncheat, cu un arc, inseamna "armata" ("mescha").

Dar ideogremele nu puteau exprima toate cuvintele abstracte ale unei limbi. Astfel, semnele nu erau folosite doar pentru intelesul lor, ci si pentru valoarea lor sonora, insa acest lucru a avut ca rezultat pierderea sensului initial al semnului. De exemplu, esichierul (reprezentat printr-un dreptunghi cu dungi verticale deasupra, care seamana cu o grebla) are valoarea sonora a grupului "mn" , desi cuvantul pentru "esichier" se citeste "senet" ("pe") si litera "p"; "gura"("ra"), seprezinta litera "r"; coarnele sunt "wp"; fata "hr", scarabeul reprezinta sunetele "chrp" (ch = un sunet); o silueta care sta jos cu un bici in mana (ideograma ce inseamna "distins") reprezinta sunetul "schps" (sch = o consoana). Asadar, fiecare cuvant compus din fonograme devine un rebus sau mai curand o ghicitoare de silabe, pentru ca abia la sfarsit ai un "intreg". De exemplu, cuvantul "brat"("remen") se scrie cu o gura "r" si esichierul "mn". pentru ca fonetizarea sa fie clara, acestor doua semne li se adauga inca un "n", reprezentat printr-o linie serpuita, ceea ce se numeste "complement fonetic", si "intregul", adica bratul desenat, adaugat la sfarsit este "determinativul". Deoarece fonogramele reprezinta doar consoane, de aici dcheletul cuvantului, determinativele au importanta cea mai mare, pentru a deosebi omofonele.

Hieroglifele se scriu de sus in jos, in coloane, sau orizontal, de la stanga la dreapta sau de la drepta la stanga. impartirea semnelor permite vizualizarea direcriei de scriere de la prima vedere, pentru ca animalele se persoanele privesc in directia in care trebuie citit textul. Cel mai important este faptul ca faraonii numeau scrierea lor "medu neter", care inseamna nici mai mult, nici mai putin "semnele zeilor". Fiecare litera avea propria taina, iar limba avea un scop dublu - ce de altfel toate limbile sfinte din Antichitate. De exemplu, litera hieroglifica "r" era scrisa si intr-o forma de lentila a gurii (Ra) pe jumatate deschise, semn prin care deschizatura superioara a corpului, care are legatura prin doua canale cu plamanii si stomacul, era simbolizata ca "intrare". Din contra, numele zeului Ptah era scris folosind valorile fonetice. astfel, "p" era reprezentat prin cer, "t" - ca pamant, si "h" - ca o fiinta cu bratele ridicate. Comform teologiei memfitice, Path a despartit o data, in vremurile intunecate, cerul de pamant, si reprezenta, in acelasi timp, legatura personificata a "cerestului".